Vrei să slăbești sau să ai o alimentație echilibrată? Vrei să-ți păstrezi starea de sănătate sau să ți-o îmbunătățești?
Răspunsul la aceste întrebări nu se află într-o dietă strictă scrisă pe o foaie de hârtie, ci într-o alimentație echilibrată pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare etapă a vieții noastre. Nu există aliment „sănătos” sau „nesănătos”, există cantități din alimente care ne fac bine sau care ne fac rău. Aceste cantități diferă de la individ la individ, diferă în funcție de etapa vieții în care ne aflăm, în funcție de activitatea fizică pe care o avem. Așadar, nu copia diete de la vecina, prietena sau matușa ta! Cel mai probabil nu ți se vor potrivi și vei ajunge să fii frustrat și să nu ajungi la rezultatul dorit.
Cheia rezolvării acestor probleme constă în educația alimentară – adică fiecare trebuie să învățăm cantitățile din diferitele grupe alimentare care sunt potrivite pentru noi, pentru a ne menține starea de sănătate și a avea energia necesară pentru desfășurarea activităților de zi cu zi. Aceasta este singura metodă care are avantajul de a conduce la menținerea rezultatelor pe termen lung!
Dietele foarte restrictive sau dietele cu alimente speciale se asociază cu rezultate slabe, nu au o aderență bună și nu reusesc să corecteze greșelile din alimentația pacienților.
Sunt aici pentru a te învăța cum să-ți modifici obiceiurile alimentare pentru a ajunge la greutatea dorită, pentru a-ți îmbunătăți anumite patologii sau doar pentru a avea energia necesară zi de zi.
Vom găsi împreună soluții pentru fiecare, astfel încât să ne apropiem cât mai mult de farfuria ideală recomandată.
Farfuria ideală trebuie să conțină toate grupele alimentare (carbohidrați, proteine, grăsimi) în diferite proporții adaptate nevoilor fiecărei persoane. Logo-ul meu conține o reprezentare a farfuriei ideale- varietate și echilibru:
Secretele unei alimentații sănătoase sunt: varietate, echilibrul și personalizare. Aceste lucruri le descifrăm împreună în cadrul consultațiilor de nutriție. Pentru a avea succes folosim mai multe unelte care ne ajută în lupta noastră zilnică, și anume:
Dietoterapia sau terapia nutrițională reprezintă o metodă de tratament a diferitelor patologii, prin modificări specifice aduse în alimentație, și este o componentă esențială a managementul clinic al bolilor (în special al celor cronice) alături de tratamentul medicamentos, sau, în unele patologii, poate funcționa chiar și singură.
Fie că este vorba de diabet zaharat, de boli cardiovasculare, de insuficiență renală, de sindrom de intestin iritabil, de intoleranțe alimentare, de boală celiacă, hipercolesterolemie, acid uric ridicat etc.. modificări specifice în alimentație te pot ajuta pentru a-ți crește calitatea vieții, a încetini avansarea bolii și a preveni apariția complicațiilor.
Prima întâlnire este destinată evaluării statusului nutrițional al pacientului (cu ajutorul analizelor sangvine, a măsurătorilor, analizei compoziției corporale) și a obiceiurilor alimentare. Pentru că suntem diferiți, planul dietetic este individualizat ținând cont de patologia fiecăruia, de programul și de preferințele pacientului.
Ședințele de control sunt destinate urmăririi evoluției și pot fi săptămânale, bilunare sau lunare , în funcție de caracteristicile tratamentului și de necesitățile fiecărui pacient.
Statusul nutrițional al mamei are un rol deosebit de important în timpul sarcinii atât pentru mamă cât și pentru viitorul copil. Ideal ar fi să pornim în sarcină cu o greutate normală și cu obiceiuri alimentare potrivite, însă îmbunătățiri în stilul de viață sunt binevenite, atât pentru mamă cât și pentru viitorul copil, oricând în această perioadă.
Dacă ești însărcinată sau intentionezi să ai în viitorul apropiat un copilaș, la o primă întâlnire putem identifica acele obiceiuri alimentare care trebuie îmbunătățite, urmând ca apoi să stabilim împreună un plan de alimentație adecvat necesităților tale și stilului de viață, care să te ajute să-ți menții o greutate adecvată pe parcursul sarcinii, să-ți asigure o recuperare rapidă după naștere și să susțină perioada de lactație care urmează, asigurând totodată nutrienții necesari bebelușului pentru o creștere și dezvoltare armonioasă.
În şedinţele de nutriţie adresate viitoarelor mămici, încerc, prin sfaturi alimentare adaptate fiecăreia, să prevenim sau să ameliorăm deranjamentele digestive specifice acestei perioade (greaţă, constipaţie, pirozis..), să evităm carenţele care pot să apară şi, nu în ultimul rând, încercăm să evităm o creştere necontrolată a greutăţii.
După naştere, atenția în ceea ce privește alimentația se îndreaptă spre evitarea carențelor care pot să apară la proaspata mămica, spre evitarea alimentelor care pot provoca colici nou născutului, și spre revenirea la forma fizică de dinainte de naștere în mod treptat.
Copilăria este perioada optimă pentru a instaura obiceiuri alimentare sănătoase, obiceiuri care să le asigure o creștere armonioasă copiilor noștri și să-i protejeze de apariția unor patologii în viitor. De aceea trebuie să profităm de această etapă din viața lor și să-i îndrumăm către o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos în care să includem și activitatea fizică.
În plus, dacă copilul nostru prezintă suprapondere, obezitate sau alta patologie aflată în strânsă legătură cu alimentația, este foarte important să acționăm cât mai repede prin schimbarea comportamentului alimentar pentu a-i îmbunătăți starea de sănătate.
În prima consultație de nutriție evaluăm statusul nutrițional al copilului, obiceiurile lui și ale familiei în ceea ce privește alimentația și stilul de viață. Utilizând mijloace adaptate copiilor, vom îmbunătăți obiceiurile alimentare astfel încât să ajungem la un plan de masă care să poată fi aplicat în funcție de programul și activitățile fiecăruia.
Adolescența este o perioadă în care au loc multiple schimbări, schimbări care pot să apară inclusiv în obiceiurile alimentare ale tinerilor.
Indiferent de greutatea copilului sau adolescentului, accentul nu se va pune pe scăderea în greutate ci pe adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase care vor aduce beneficii pe termen lung. Vom încerca să corectăm obiceiurile care au dus la creșterea în greutate, fără a supune însă, copilul sau adolescentul la diete drastice.